Home » D:News » Lewis Gilbert, regizorul a trei filme „James Bond”, a murit la vârsta de 97 de ani

Lewis Gilbert, regizorul a trei filme „James Bond”, a murit la vârsta de 97 de ani

Lewis Gilbert, regizorul a trei filme „James Bond”, a murit la vârsta de 97 de ani
Publicat: 01.03.2018
Regizorul britanic Lewis Gilbert, autorul a trei filme din seria "James Bond", a murit la vârsta de 97 de ani, în somn, după ce, în urmă cu zece ani, fusese diagnosticat cu demenţă, potrivit bbc.com.

Regizorul, care locuia la Monaco din 1975, a murit pe 23 februarie, scrie Mediafax.

Născut la Londra, în 1920, Gilbert şi-a început cariera artistică în copilărie, ca actor, ajungând ulterior să regizeze filme de război, precum „Reach for the Sky” şi „Carve Her Name with Pride”.

A debutat în seria Bond în 1967, cu „You Only Live Twice”, continuând cu „The Spy Who Loved Me” şi „Moonraker”.

Producătorii seriei Bond, Michael G Wilson şi Barbara Broccoli, i-au adus, de altfel, un omagiu regizorului, spunând că le va lipsi. „Lewis a fost un adevărat gentleman. A contribuit enorm la dezvoltarea industriei de film britanice, precum şi la filmele Bond. Filmele sale nu sunt numai iubite, ci sunt considerate clasice”.

În 1967, Gilbert a fost nominalizat la premiile Oscar pentru regia filmului „Alfie”, care a făcut un star din Sir Michael Caine.

În 1997, Gilbert a primit din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de Comandor al Imperiului Britanic, iar British Film Institute i-a acordat un premiu pentru întreaga carieră în 2001.

Cel mai recent film al său a fost lansat în 2002, „Before You Go”, în care a jucat Julie Walters, nominalizată la Oscar pentru rolul dintr-un alt lungmetraj regizat de Gilbert, „Educating Rita”.

Autobiografia lui Gilbert, „All My Flashbacks”, a fost publicată în 2010.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase